Îmi dau seama că prin ceea ce am scris data trecută, este posibil să te fi condus într-o zonă mai puțin luminoasă, mai ales dacă am stârnit amintiri ale propriilor experiențe întunecate. Ele fac parte din Viață și îți descoperă propria Lumină. Totodată este foarte posibil să nu fi rezonat cu ceea ce am scris. Absolut normal.
Lumea noastră este creată în așa fel încât noi să înțelegem totul prin dualitate. Poate că dualitatea ne conduce spre unitate în evoluția noastră și este doar un nivel în jocul Vieții. Cum întelegi orice dacă nu ai cunoscut opusul?
Este minunat să crești considerându-te un om bun, așa cum înveți că este normal. Procesul nostru de domesticire durează de mii și mii de ani. Ți se spune ce nu e bine și, de fiecare dată când te trezești că ai călcat strâmb, îți hrănești propria vinovăție și îți crești neîncrederea în tine. Suntem cei mai aspri judecători cu noi înșine.
Mi-ar fi plăcut să învăț de copil că avem în noi Lumină, dar și Întuneric. Să mi se spună că tot ce văd ca dualitate în exterior, este de fapt și în interiorul meu. Mi se pare extrem de important să-i învățăm pe copiii noștri acest lucru de bază. Vor avea ocazia să se accepte pe ei înșiși , să fie toleranți și să-și crească aripile cu încredere.
Reușesc să nu mă mai simt vinovată când am o stare mai proastă și sunt nervoasă. Adică când experimentez puțin Întuneric. Există încă o voce în cap care mă ceartă că nu-mi controlez perfect emoțiile negative, dar este din ce în ce mai slabă.
Cel mai bun exemplu pentru o femeie, este înainte de acel moment al lunii… Dacă accepți că totul este energie, informație și spirit, că există un subconștient colectiv la care suntem cu toții conectați, poți înțelege acea perioadă mai bine. Cum spune maestrul Tolle, este un ”pain body” colectiv al femeilor și în mod inconștient ne conectăm atunci la el. Păi cum să nu iasă niște monștri pe gură? Bineînțeles, este momentul când poți exersa starea de prezență cel mai bine. Mie îmi iese rareori. Preferabil să nu stai în calea mea 😊
Mi se pare incredibil câtă energie am consumat de-a lungul anilor doar ca să dau bine, să fiu în șabloanele impuse și să nu zică ”lumea” ceva…Adică să par în Lumină. Știu că și tu ai făcut-o, este în programarea noastră.
WTF chiar nu sunt perfectă! Culmea e că nimeni nu este! Am partea mea de Lumină și partea mea de Întuneric. Am înțeles de la un maestru că oricum cu cât ți-e Lumina mai puternică, cu atât e mai aprig și Întunericul. Mi-a luat mult timp să accept asta, dar așa cum am mai zis, mă conving cel mai ușor când experimentez.
Capcana de a vedea totul doar prin lentile rozalii este dureroasă. Îi spuneam prietenei mele că este foarte bine că a descoperit meditația ghidată cu un maestru spiritual de renume, că își ridică vibrația și se conectează la energii înalte. Am rugat-o însă, să fie vigilentă. Articolul meu despre Umbră atingea puțin acest ”pericol” bine îngropat în suconștientul nostru. Am experimentat din plin acest drum și îndrăznesc să spun că, până nu reglezi situația cu propriul Întuneric bine ascuns, Lumina pe care o atingi este ca o himeră. Îți dă un gust plăcut, trecător care să-ți aducă aminte cât de frumos este să fii mereu conectat la Iubire și toate emoțiile de frecvență înaltă. După ce termini meditația, cursul, cartea, te întorci la propria viață condusă de Umbră, de subconștient.
Viața noastră înseamnă relații, iar oamenii au misiunea și rolul să-ți scoată toți monștrii ascunși bine. Relațiile sunt școala și examenul.
Îmi pare că e nevoie de muncă susținută cu propriul Întuneric pentru a ajunge, ca după o meditație frumoasă, să te menții în Iubire și Lumină atunci când partenerul începe să-ți apese butoanele. Fără să te descurajez, după mai mult de 3 ani de coștientizări intense ale propriilor mele bube, tot îmi sare țandăra cu soțul meu. Îl proclam cel mai bun apăsător de butoane! Deci mai am de lucru…Dacă aș fi realizat capcana aceasta, nu mai insistam între 2012-2016 doar pe himera Luminii temporare.
Idealul este să fii îmbibat de atâta Iubire, încât să devii transparent. Orice cuvânt urât, gest, acțiune, să treacă prin tine fără nicio urmă. De aceea se spune că Iubirea te eliberează. E vorba însă de o Iubire Divină, o vibrație atât de pură la care ne rugăm să ajungem și facem tot ce ne stă în putere.
Altfel, scena de teatru a fiecărei relații continuă absolut la fel. Unii le spun relații karmice, în care pur și simplu zi de zi ți se oglindește partea ta întunecată, tu o oglindești pe a ei/lui și chinul poate continua la nesfârșit cu momente de respiro sau oboseală intermitente. Poate fi partener de viață, soacră, șef sau coleg. Pare ireal să spui că doar Iubirea te poate elibera dintr-o astfel de relație! Gândește-te puțin, eu simt că e un mare adevăr! Adică da, poți ieși dintr-o relație toxică, dar se pune întrebarea cum ieși? Ai inima curată? Poți trimite o binecuvântare celuilalt? O mulțumire cu recunoștință? Sau îl înjuri de fiecare dată când îți apare în gând? Doar Iubirea aduce echilibrul perfect, așa că degeaba ieși dacă intri în altă relație similară să continui lecția neînvățată.
De fapt, dacă ne schimbăm percepția, putem vedea orice obstacol pe râul vieții ca pe o oportunitate de antrenament permanent. Mie îmi place mai mult termenul de joacă, fiindcă antrenamentul implică multă disciplină. Chiar dacă, în mijlocul unui conflict numai joaca nu o vezi. Dacă însă reușești să râzi de tine și drăcușorii scoși pe gură după conflict, tot e un pas înainte.
Dualitatea este și ea un joc în sine. Nivelul următor pare a fi întoarcerea la UNU.
Să spunem că mie îmi place un film și ție nu – avem dualitatea frumos/urât la două persoane diferite. Dacă ne uităm împreună la un peisaj din natură, la vârful Matterhorn de exemplu, nu va exista dualitate. Natura poartă în ea spiritul Unic. Înțeleg acum comuniunea profundă cu natura a multor maeștri spirituali din timpuri străvechi. Am uitat să învățăm de la Mama Natură pentru care există doar echilibrul permanent cu Sursa.
Pe lângă faptul că e un joc, în dualitate găsești si calea de evoluție spre faza următoare. Adevărat că până nimerești calea, pot trece multe încarnări în care să te prinzi în lanțuri de suferință. Creatorul este Atoaterăbdător.
Analizez (verb de Fecioară 🙂 ) dualitatea frică/curaj chiar în contextul nostru actual. Câtă frică putem duce, pe bune? Nu crezi că ușor ușor simțind împreună compasiune, empatie, credință, speranță, sinergie cu semenii noștri putem ajunge la curaj? Oare curajul nu va aduce o schimbare majoră în bine? Mă gândesc la un Curaj colectiv, adică mai aproape de următorul nivel al jocului, mai aproape de toți ca UNU!
Revin la dualitatea supremă Lumină și Întuneric. Acestea sunt interconectate și tind spre echilibrul suprem. Știi cântecul ”Și Îngerii au Demonii lor”, nu? : )
Cum ating echilibrul între Lumină și Întuneric? Simplu, prin Iubire!
Spor în cele bune, cum ar zice un cunoscut! Recunosc că iubesc acest scris din străfundurile mele. În acest articol am reușit să-mi fac terapie de echilibrare : ). La începutul lui, eram un pic ”on the dark side”, dar acum a revenit Lumina. Nici nu știu dacă e foarte coerent…
Așadar, e simplu! Love will set you free! (glumesc un pic când zic simplu…)
Namaste!
AM