A trecut o zi de vineri fără să scriu. M-am simțit foarte încărcată și articolul ar fi oglindit starea mea.
De multe ori, valul de energie negativă care reușeste să-mi încețoșeze mintea îmi induce un fel de satisfacție. Creează o plăcere bolnavă de a sta și rumega gânduri idioate cu o anumită certitudine că sunt foarte reale. Nu sunt!!!
Acești șerpi obraznici se atașează pe fisurile tale. Regula spune că dacă repari fisura nu mai are loc niciun șarpe. Devii din ce în ce mai liberă/liber cu cât îți astupi crăpăturile prin lucrul cu tine însăți/însuți. Asta ia timp și perseverență deoarece avem straturi multe de descoperit în călătoria noastră interioară, multe foițe de ceapă. De aceea, o protecție la îndemână pentru gândurile negative este starea de prezență permanentă. Dar îți iese mereu?
În apogeul stării de vineri am citit o postare a lui don Miguel Ruiz ”The only reason you are happy is because you choose to be happy.” Am tras o înjurătură, așa din starea de ”prezență”…El zice adevărul, dar citatul nu menționează că pentru a face această alegere, trebuie să fii permanent conectat la Prezența din tine, să fii mereu cerul pe care norii trec fără să te influențeze, cu alte cuvinte vindecat spre 100%.
Starea de prezență îți iese mai bine când ești singur și nu socializezi. Poate că celor ”single”, izolarea le acordă acum oportunitatea unui training intensiv pe tema asta. Ceilalți au mai degrabă un training de vindecare a Umbrei. În momentul în care intri în contact cu oglinzi jucate de soț/soție, copii, părinți, șansa să-ți lași garda jos este foarte mare când îți sunt zgândărite fisurile cu pricina.
Șerpii și scorpiile pândesc momentul de slăbiciune și se ”hrănesc” cu toată energia negativă pe care o producem în acele momente. Intră sub forme de gânduri, din ce în ce mai multe, mai agresive, de vibrație foarte joasă. La cea mai mică oportunitate se transformă în cuvinte, săgeți otrăvite de furie pe o tonalitate înaltă. Apogeul sunt faptele – trântești, spargi, arunci, pleci. Măcar de ai pleca la timp, chiar atunci când observi bolboroseala gândurilor!
La mine ”atacul” a fost pe ascuns, în două zile consecutive. Aveam senzația că am controlul, mă rugam, mă curățam așa superficial…dar gândurile urâte reveneau. Apoi m-a luat treptat o durere de cap, din aia de simți că e prins într-o gheară imensă care te strânge cu sadism. Culmea că știam ce e, dar inițial am zis că mă apuc să scriu pentru că durerea abia se simțea și rezistam. Îmi propusesem să mă ocup de ”entitatea” venită la mine după articol. Am pierdut însă controlul. Nu ieșea nici un cuvânt din tastatură și când soțul a venit în cameră i-am spus direct că ar trebui să ”divorțăm”! Am enumerat cu vehemență motivele, am creionat un viitor sumbru și am început cearta. De data asta, chiar dacă nu a fost nici el prezent 100%, a zis: ”cred că suntem amândoi luați de cap, mai bine tăcem și ne curățăm”. Ne-am dus în camere separate și am ”pârlit”cu Lumină energia negativă. Ulterior am fost pe „mood love”, în armonie, hotărând cu zâmbetul pe buze că nici vorbă de ”divorț” :-).
Ce s-ar fi întâmplat în perioada în care nu beneficiam de această cunoaștere? HAOS. Lupta între orgoliile noastre era ca în arena gladiatorilor. Educația și ce rămânea din bunul simț ne mai salvau, dar stăteam supărați minim câteva zile și ne consumam enorm. De îndată ce norul se disipa, strălucea iubirea și eram foarte bine o perioadă.” Love-hate” relationship, îți spune ceva?
Treaba e că într-o relație sunt trei entități- tu, el/ea și relația în sine. Nu mai vorbesc de ceea ce aducem fiecare din neamul nostru, din alte vieți etc… Pentru un parteneriat conștient în iubire e de lucru: tu cu reparatul fisurilor tale, el/ea cu ale lui/ei și împreună, cu fisurile deja acumulate în relație. Este un proces continuu de autoeducare, de conștientizare, de alegere a Iubirii, de exprimare a vulnerabilității. Întrebarea aceea ”what would Love do now?” pe care ambii parteneri să o trăiască. Calea de transformare a „închisorii” ”love-hate” în Iubire din ce în ce mai pură.
Atunci când devii mai treaz, un pas important este să conștientizezi că, de la nivel de subconștient, tu ți-ai așternut viața și relațiile, ai creat evenimentele pentru că ai rezonat și ești responsabil pentru tot ce ai trăit. O suferință este menită să-ți acorde potențialul trezirii, depinde doar de tine cât de masochist ești până alegi să conștientizezi și să accepți să înțelegi. Este posibil să treci prin multe relații de acest gen până te scuturi. Orgoliul mare creează un Ego mare și, în consecință, ai nevoie de o durere mare care să te aducă pe calea creșterii spirituale. Ce să-i faci? Așa funcționează treaba în Universul material.
Lumea ideală ar fi alcătuită din oameni ”vindecați” de toate rănile emoționale, de toate suferințele, traumele, programele greșite, toți virușii din Jocul Vieții. Oameni prezenți și în contact permanent cu esența lor Divină, care să trăiască în Legea Iubirii. Dacă mă uit în jur și inclusiv în viața mea, îmi dau seama că mai avem de evoluat până acolo. Consider totuși important că am întrezărit cum arată lumina de la capătul tunelului și uneori pot trăi în strălucirea ei. Sunt pe drum, în câteva vieți o să o scot la capăt…Poate cu puțin noroc, în viața asta. Let’s hope for the best! 🙂
Tot ceea ce percepem ca ”rău” poate fi încadrat într-o mulțime finită de întâmplări de viață, aceeași pentru toți. Diferența dintre oameni, dintre spiritele întrupate, o face felul în care se raportează la acel ”rău”. Am senzația că revenim de fiecare dată la viață pentru a ne cristaliza percepțiile asupra acelui ”rău” la care ne-am raportat greșit, de la un nivel de energie de vibrație joasă.
Dacă la începutul relației mele simțeam o mare durere din certurile noastre, acum îmi dau seama că soțul este cea mai prețioasă oglindă care îmi reflectă ceea ce mai am de rezolvat la mine. Nu mă bucur pe moment, nu sunt chiar zen, dar reușesc să trec mult mai repede de ”conflict” și să mă privesc în profunzime. Cred că e un semn pozitiv că în această carantină m-am gândit doar de vreo două ori că treburile nu sunt în regulă în relație…Și o dată la necesitatea unui sac mare de box agățat undeva în casă. 🙂
Între a ține în tine furia și supărarea și a verbaliza pe moment, e de preferat a doua variantă. Este mai sănătos în perspectivă, pentru că nu aduni energia negativă în corpul și structurile tale energetice. Acest lucru ar duce la boală. Bineînțeles că idealul este acea relație permanent conștientă, armonioasă, mereu înălțătoare, înțeleaptă. Idealul se atinge cu mult antrenament, vezi și marii sportivi de performanță. Chiar te rog să-mi dai un exemplu de cuplu perfect din jur, fiindcă nu am găsit până acum și tot caut.
Concluzia mea este că relațiile ”love-hate” pot fi cea mai înaltă formă de educare care există în momentul de față pe Planetă. Cu două condiții: iubirea să fie considerabil mai mare (acolo adânc la nivel de Sine) și partenerii să fie conștienți de lecții, examene, de tot show-ul care se desfășoară în cadrul relației. Dacă reușim să trecem și examenul Iertării (față de celălalt și față de Sine), când vom ajunge ”dincolo” o să fim foarte încântați și recunoscători de ce am realizat cu punerea noastră în scenă. Parcă văd că e posibil să zicem că repetăm experiența pentru aprofundare și completare, dar cu roluri inverse. Eu îl tot ameninț pe soț că data viitoare el va juca rolul femeii… 🙂
Mulțumesc și pe curând!
Pace, Lumină și Iubire,
A M