Au trecut mulți ani de la ultimul articol scris. Dar ce este timpul? O formă de măsură impusă în aceasta realitate materială pentru a întregi iluzia și a-ți oferi posibilitatea de a hrăni mintea cu repere.
Noi trăim acum — trecutul e deja cenușă, iar viitorul este un următor acum. Cu toate acestea, corpul fizic se supune timpului, fiindcă experiența a fost creată cu limite, cu parametri fizici care să tină sub control realitatea. Toți murim din punct de vedere fizic. O certitudine.
Așadar, nici nu contează de fapt de când nu am mai scris. Acum o fac.
In perioada care s-a scurs, am continuat să joc roluri, ca și tine. Toate rolurile fac parte din viață — și nu e viața mea, eu sunt doar o variantă prin care viața se manifestă. A avea controlul asupra acestei manifestări este o iluzie. Cel mai ușor o observi când ești conștient că, oricât de mult te opui unor experiențe — cu anxietate și frică de suferință — nu reușești decât să adâncești și să prelungești durerea.
Iar atunci când ești deschis să curgi odată cu viața, lași evenimentele să treacă cu mai multă ușurință, acceptând schimbarea permanentă.
Cine ești? Mergi în liniștea locului din care îți privești viața. Observă. Fii conștient că observi. Pacea și liniștea acelui spațiu te vor cuprinde treptat.
Este ca și când tu ești un ocean — privești suprafața apei și valurile din liniștea adâncului, cu calm și detașat. Atunci când atenția ta este doar în valurile agitate, deja te identifici cu evenimentele vieții și pierzi liniștea, te pierzi într-o identitate iluzorie.
Pentru minte este cel mai la îndemână să-și creeze o identitate cât mai fixă, iar ego-ului îi place să supraviețuiască cu senzația că e în control.
Cu toate acestea, permanent avem oglinda schimbării în fața noastră, iar noi ne agățăm cu disperare de ceea ce credem că știm despre noi, despre cei din jur. Ne plac analizele mentale, concluziile, principiile morale, dualitatea, judecata, etichetarea, reperele, credințele, dogmele, dramele.
Egoul este încântat să se bazeze pe toate tipurile de construcții mentale — deoarece el însuși este construcția mentală supremă. Când afirmăm „viața mea este așa și pe dincolo”, nu facem decât să ne întărim egoul și să ne lăsăm duși de val. Conștiința noastră nu se mai află în adâncul liniștit al oceanului.
Uităm că suntem oceanul. Și nu suntem valuri.
Vine un timp în această viață când ne săturam de atâtea valuri și de tumultul pe care ni-l aduc. Obosim și suferim prea mult, ne dăm seama că reperele mentale nu prea ne ajută. Începem să căutăm dincolo de aparenta normalitate.
Marile atuuri ale faptului că suntem un spirit etern care experimentează viața cu ajutorul corpului și al sufletului, sunt că avem în noi busola adevărului — acea intuiție și curiozitate de a (re)descoperi cine suntem și cu ce scop ne aflăm pe aici.
Pe măsură ce ne deschidem către noi înșine, călătorind în interiorul nostru, conștientizăm și puterea pe care o avem dintotdeauna. Această putere ne ajută să transformăm toate construcțiile mentale false, toate umbrele care ne învelesc la nivel personal, dar și colectiv.
Sunt diferite faze ale călătoriei noastre, dar fiecare pas înainte ne aduce mai aproape de liniștea din care privim viața. Treptat atenția noastră nu se mai concentrează doar pe valurile de la suprafață.
Este frumos că această aventură interioară are o notă personală, dar și transpersonală. Experiențele anterioare, din nenumărate alte întrupări, dau nota personală a călătoriei tale. Însă lecțiile și adevărurile sunt colective — arhetipuri și răni care amintesc de unitate, de umanitate ca un tot.
De aceea regula de la mic la mare se aplică cu succes: dacă la nivel personal transformi și înțelegi, ajuți și totul.
Am scris din nou după ani de tăcere — nu pentru că eram gata, ci pentru că am înțeles că nicio formă de pregătire nu poate înlocui actul simplu de a pune mâna pe stilou.
Poate și tu simți că există ceva în tine care așteaptă să fie exprimat — un gând, o întrebare, un adevăr pe care nu l-ai spus niciodată cu voce tare. Nu contează forma. Contează mișcarea spre interior, spre oceanul din tine. Și detașarea de valuri.
Sunt curioasă ce valuri observi tu acum, privind din adânc.