Nu am mai scris de mult si nu simt regrete, fiecare perioada a vietii reprezinta o oportunitate de invatare. In timpul care a trecut de la ultima poveste, am mai aprofundat lectii, m-am adaptat schimbarilor si recunosc ca nu am mai simtit bucurie in a scrie. Azi, m-am asezat la calculator si au inceput sa curga aceste randuri, cu gandul la ultimele patru luni in care am cautat un nou „job”.
Incercarea de a avea o viziune metafizica asupra intamplarilor vietii este un proces continuu si necesita timp pentru analiza, observare, alchimizare si integrare a experientelor. Si stiu ca baza o constituie increderea totala in viata, in faptul ca nimic nu se petrece intamplator, dar uneori derapez si pierd energie.
Cele mai mari hoate de energie in cazul meu sunt frica, indoiala si confuzia. Am mai mai vorbit despre ele pe blog si aici https://www.thriveglobal.ro/stories/evadeaza-din-lanturile-anxietatii-indoielii-si-confuziei/
Revenind la subiectul articolului, pe tema aceasta am mai scris aici https://www.awakeningmom.com/ce-stim-versus-ce-credem/ si acum adaug o continuare. Pe atunci, parcursul profesional parea ca a intrat pe o cale imbucuratoare, dar pandemia a schimbat totul si compania americana pentru care lucram a dat faliment, activitatea desfasurata fiind in turism.
Antreprenoriatul
Ulterior, mi-am dorit sa devin antreprenoare, dar am inteles ca, de la a vrea sa construiesti pe o idee pana la profit, exista multe capcane in care poti pica. Daca nu gasesti un parteneriat potrivit si nu stii ce te asteapta din perspectiva promovarii si prezentei in jungla „social media”, sansele de succes scad vertiginos.
Chiar daca am pus mult suflet aproape un an in proiectul antreprenorial, faptul ca am renuntat treptat la autenticitate, la integritate din perspectiva mea, faptul ca ma opuneam inconstient metodelor moderne si pline de superficialitate de vanzare online, faptul ca nu detineam un buget important pentru promovare si lipsa unei chimii reale in parteneriat, au adus un predictibil esec.
Am invatat mult insa, am inteles care-mi sunt limitele, ce pot oferi in mod autentic si ce nu rezoneaza cu mine. Am inteles ca realizarea de cursuri de transformare personala nu este momentan metoda de a-mi manifesta vocatia si munca vietii (cheia 64 in Cheile Genelor). Acum stiu ca in momentul in care ma simt incorsetata de reguli, false autoritati si metode de succes copiate, creativitatea, claritatea, integritatea si puritatea imi sunt amenintate si ma inchid ca un crab. Productivitatea mea scade major si devin un „generator” (din Human Design) de tristete si frustrare, nu de energie creatoare.
Manifestare partiala
Dupa ce mi-am trait supararea esecului, am dat drept de castig necesitatii unui job real nou, tinand cont de nevoile materiale ale familiei. Asadar, am lansat intentia in Univers, am cautat, am avut interviuri, am spus „Nu” unor propuneri nepotrivite (unde la interviu ma intrebau de vax) si am gasit in sfarsit ceva ce parea potrivit.
A fost ca si cand ma angajam la NASA, 8 interviuri cu manageri diferiti, prezentari de „business case”, negocieri si am semnat contractul. O companie mare, in dezvoltare, un domeniu in care imi transferam experienta anterioara cu usurinta, un pachet salarial motivant si o sefa minunata. Eram aproape fericita, ma deranja totusi lipsa de „integritate” a scopului municii.
Ma ocupam de relatia cu marii jucatori ai pietei de „fast food”, obiectivul fiind sa le cresc vanzarile prin platforma noastra, adica sa promovez o mancare nesanatoasa intregii populatii pentru a creste profitul. Da, cu totii ne bucuram uneori de un „Big Mac” sau „chicken strips”, dar nu pot fi impacata cu aceasta industrie care per total dauneaza oamenilor prin calitatea precara a mancarii. Aceasta era retinerea simtita si manifestarea „jobul-ui” cel mai potrivit era doar partiala, lipsind „meaning-ul”.
Dupa numai cateva luni de activitate in aceasta companie, cei de la sediul central, impinsi de catre investitorii suparati, au decis sa inchida operatiunea in Romania si alte tari, productivitatea fiind mica in comparatie cu alte piete. Pachetul compensatoriu a fost generos, despartirea de echipa a fost trista, insa viata mi-a oferit in timpul angajarii o vizita fabuloasa la Paris si apoi vara libera si posibilitatea de a merge in vacanta visata cu familia.
Cred ca este vorba despre puterea de a manifesta inca nebanuita a fiintei, fiindca lucrurile, daca priveai „the big picture”, se asezau conform cu ceea ce simteam la nivel de Sine. La fel ca si proiectul antreprenorial, nu eram eu insami in totalitate la acest „job”, adica nu ma simteam in serviciul celorlalti in mod autentic si nu eram implicata cu toata inima in ceea ce faceam. Continuasem sa fac compromisuri doar din teama, spunandu-mi ca asa trebuie procedat in realitatea materiala. De fapt, daca analizez bine, intentia cu „job-ul” cel mai potrivit a fost afectata subversiv de o dorinta mai puternica, aceea de a obtine banii necesari pentru a merge in vacanta cu copiii, dupa 2 ani in care nu fusesem. Si asta am manifestat complet.
Cautare noua
M-am trezit la realitate din nou, nevoia unui al doilea venit in familie era puternica, dar si dorinta mea de a gasi sensul din perspectiva profesiei. Si a inceput iar aventura cautarii unui nou „job”. De aceasta data simteam altfel, se produsese o schimbare pe piata muncii. Erau postate „job-uri” mai multe fata de perioada anterioara, dar interactiunea cu cei care „achizitioneaza talente” era impersonala, robotica.
Am inceput sa simt indoiala, sa am perioade de confuzie, dezamagiri si descurajari. Recrutorii, in marea majoritate, aveau o abordare foarte superficiala, foarte multe instrumente noi de interviuri video, chiar vorbind singur cu ecranul si raspunzand la intrebari, multe teste psihologice, neurostiintifice si de personalitate.
Aplicam acolo unde gaseam potrivire cu experienta mea, uneori primeam minim un refuz pe email zilnic, dar macar acela era frumos scris in engleza si stiam cum stau. Au fost multe cazuri insa unde, dupa interviu, nu mai primeam niciun feedback. Neant. O companie m-a chemat sa ma vada in persoana la inceput de septembrie, ceea ce mi s-a parut chiar fain. M-au chestionat 4 manageri timp de 1h30, mi-au spus ca la inceput de octombrie vor sa ia decizia, dupa ce vad mai multi candidati. E deja noiembrie si nu au dat niciun semn.
Incercam sa inteleg ce mi se intampla. O fi ca am 42 de ani, ca experienta mea denota senioritate si un salariu pe masura? Toata lumea cauta juniori? Sa-mi schimb CV-ul? Sa scot pozitiile de „director”, sa schimb anul de terminare a masterului? Sau o fi ca destinul meu e sa fiu casnica si sa ma ocup de copii? O fi ca nu vreau sa muncesc de fapt la nivel subconstient? Se opune asa mult Sinele meu? O fi un mare blocaj karmic? Si of, ca daca nu eram in caruselul acesta de autodescoperire si intelegere a vietii de peste 10 ani, poate ca as fi avut un „network” mai dezvoltat, as fi intretinut relatii superficiale cu oameni cu care nu rezonez, dar pe care as fi putut sa-i sun sa ma ajute cu o recomandare. Si iar of, ca am mai primit niste refuzuri de la joburi unde experienta mea parea ca se potrivea manusa.
Nu-ti imagina ca acest tumult interior era permanent, ceea ce invatasem in ultimii ani dadea roade. In restul timpului reuseam sa traiesc frumos fiecare clipa, citeam mult, vedeam cate un serial pe Netflix, faceam sport, aveam grija de gospodarie, ma bucuram de copii, sot, catel, gradina, soare, prieteni, viata. Dar totusi, frica, indoiala si confuzia isi faceau loc in mintea mea si-mi luau energia sub forma gandurilor de mai sus. Ma scoteau din prezent. Mai era si realitatea banilor care trebuiau dramuiti cu mare grija in contextul tuturor scumpirilor si a cresterii cheltuielilor cu meditatiile pentru evaluarea nationala.
Incepusem sa somatizez – dureri de spate, viroze, alergii, probleme cu stomacul. Aveam zile in care nesiguranta si cate o durere fizica ma acaparau si nu reuseam sa ma mobilizez decat mai greu. Era dificil de dus conflictul interior intre mine, cea care stiam ce pot face, ce succes pot genera la locul potrivit, alaturi de oamenii potriviti si realitatea refuzurilor nenumarate care aduceau descurajare.
Ma mai intreba cate cineva de ce nu incerc ceva pe cont propriu ca inainte, ca totusi reusisem sa atrag persoane si chiar sa generez venituri prin cursurile mele online si ceea ce postam in zona transformarii personale. Ei bine, eu de acum nu mai sunt cea de atunci si cum spuneam, efortul de a-mi face loc in „social media”, de a aplica acele „ustensile” de vanzare pompand bani in promovari, nu imi sunt apropiate sufletului. In plus, sunt atat de multe persoane care vand gogosi spirituale in online incat nici nu prea mai folosesc facebook-ul.
Contempland, mi-am dat seama ca nu mai cred in oameni ca inainte, ca mi-au scazut compasiunea si empatia. Exista un conflict interior mai mare decat imi imaginam. Nu reusisem sa raman un martor neutru la rautatea, lipsa intelepciunii, lipsa discernamantului, minciuna, deziluzia, discriminarea – toate umbrele scoase asa frumos la iveala din 2020 incoace. Am pierdut unele prietenii si lipsa blandetii si omeniei m-a durut.
Totusi simteam din profunzime ca treaba mea este sa fiu in serviciul celorlati, dar nu mai intelegeam nimic. Preferam clar izolarea de tot norul asta urat mirositor emanat de cei multi. Preferam „pustnicia”. Cu alte cuvinte constientizasem un mare impas si nu mai stiam ce „job” ar putea sa-mi ofere o portita de evadare. Pana la urma, exteriorul reflecta ceea ce am in interior. Ce cautam de fapt?
Mi-a rasunat in minte ce-mi spusese indrumatorul meu spiritual – „sufletel, daca nu iubesti oamenii, trebuie sa lucrezi cu ei, printre ei, si sa inveti sa-i iubesti. Eu asa am facut si cand stai langa ei ii intelegi si ajungi sa-i iubesti”. La acest gand, o flacara de dragon suparat a rasuflat la coltul gurii. Nu mai bine termin eu cartea lui Paul Brunton „The Wisdom of the Overself” pe sezlong sub soarele dulce de toamna? Daca oamenii nu mai vor sa fie ajutati? Daca parcursul este pecetluit si fiecare si-a facut alegerile? Daca prefera sa nu-si foloseasca mintile, sa nu-si deschida inimile, ce treaba mai am eu?
Oricum in sute, mii de incarnari ajunge fiecare acolo unde trebuie. Nu exista egalitate in moralitate si dezvoltarea mentalitatii. In aventura pe care o experimentam fiecare individual exista fortele karmice care creeaza contextul invatarii tuturor lectiilor. Mai exista liberul arbitru care-ti permite intr-o anumita proportie sa alegi cum sa traiesti iluzia proiectata pentru a experimenta si progresa. Ai dualitatea, ai suferinta, ai conexiunea cu Sinele divin, ai oportunitati de trezire. Tu decizi unde iti concentrezi atentia/ energia, ce savoare sa aiba filmul tau si ce intelegi din toate.
Realizam ca dezamagirea fata de oameni crescuse pe nesimtite, ca e nevoie sa iert si sa imbratisez aceasta durere. Am hotarat ca ma depaseste situatia, ca nu stiu ce ar trebui sa fac mai departe avand aceste noi constientizari. Mi-am expus cu inima deschisa neputinta: Doamne, chiar nu stiu, faca-se voia Ta prin mine, spre binele meu suprem pe toate planurile!
Un nou inceput
Cateva zile bune nu am mai trimis aplicatii de „job”, apoi am trimis alaturi de juniorul familiei pe la cei care produc jocul FIFA si altii asemenea, in gluma. Am spus „Nu” variantei de a ma intoarce in hotelarie unde salariile au scazut si mi se oferea aceeasi suma pe care o castigam in 2008. Si se asteptau ca inainte sa trimita oferta, sa le prezint propunerea mea de strategie de vanzari pentru deschiderea de hotel. Nu, multumesc, nu mai iau din nou decizii din frica. Smerenia este diferita de umilinta.
Scrisul imi clarifica si oglindeste numeroasele lectii ale acestei perioade. Uitasem acest minunat beneficiu. Cu acest „Nu” mi s-a testat din nou reactia la frica. In aceste patru luni am avut teste si in privinta smereniei si toate refuzurile primite mi-au incercat increderea in mine, implicit in Dumnezeu care se afla in mine. Faptul ca m-am putut bucura de viata alaturi de cei mai dragi mie, fara sa conteze ca aveam mai putini bani, a aratat ca ma pot detasa. Am inceput sa fac si sport, deci sa-mi pese de corp si chiar sa ajunez destul de des, deci a crescut si iubirea de sine.
Teama de saracie am depistat-o ca fiind mostenita din neam, am trimis lumina, multe lumanari si pelerinaje la manastiri. Deci m-am ocupat si de blocaje karmice. Am platit si cu suferinta fizica prin toate somatizarile avute. Relatia cu sotul meu a evoluat mult in aceasta perioada si razboiul dintre orgolii pare ca s-a stins. Simt armonie in familie. Am recunoscut tendintele „mostenite” din alte timpuri, cea de a ma izola ca un pustinc sau cea de a fi printesa servita de printul ei 😊. Nu se potrivesc cu aceasta viata. Ramanea partea cu iubirea fata de oameni, dar lectia urma sa inceapa.
Da, in decurs de 2 saptamani dupa ce am refuzat intoarcerea in hotelarie, dupa 3 interviuri, o prezentare si un test psihologic, s-a concretizat noul meu „job”. Sincera sa fiu nici nu stiu cand sau de pe ce platforma am aplicat. Mi-a fost jena sa intreb pe doamna de la firma de recrutare. Poate ca m-a gasit ea, habar nu am. Salariul este cel pe care-l doream, fara discutii. Domeniul? Voi promova servicii pentru echilibrul emotional al oamenilor din corporatii – programe de asistenta a angajatilor („employee assistance program”) ale unei companii care are experienta de peste 50 de ani in domeniu.
Dupa pandemie si in aceasta perioada plina de schimbari la nivel macro, vietile oamenilor au fost influentate mai mult ca inainte, iar acest serviciu pentru angajati poate oferi un sprijin imediat. O retea de psihologi, terapeuti cu experienta, consultanti financiari si juridici poate fi la dispozitia fiecarui om care lucreaza intr-o companie, dar si familiei sale. De la anxietate, depresie, intrebari despre „parenting” pana la conflictele de la birou sau un divort, un partaj sau probleme cu ratele la banci.
Ramane sa vad cat de mult le pasa angajatorilor de oamenii lor? Cat de mult pretuiesc cea mai importanta resursa a firmei pe care o conduc? Oare au constientizat ca sanatatea mintala conteaza? Ca atunci cand te macina griji si anxietati nu mai poti fi tu insuti la birou? Totodata voi vedea si cat de deschisi au devenit oamenii spre a cere sprijin de la un profesionist. Imi vine in minte tanara de la E&Y care a decedat de extenuare prin 2007. Sper din inima ca oamenii sunt mai constienti azi.
Serviciul nu este deloc costisitor, in jur de 1 Euro/ angajat/ luna si este confidential, angajatorul nestiind cine si de ce s-a dus sa vorbeasca cu un psiholog. Tine-mi pumnii si promit ca voi reveni cu impresii.
„Faca-se voia Ta Doame prin mine” si pornesc in aceasta noua aventura cu bucurie in suflet si dornica sa invat lectiile usor si in armonie. Daca ai citit pana la capat, multumesc si te astept cu intrebari sau comentarii.
Cu drag,
Amy